You have always wished something special, now we give you "Special Things"!

miercuri, 25 martie 2015

De ce este important să ai un domeniu propriu?


     În ultimii ani internetul a avut o evoluție extraordinară. Fie că vorbim despre pagini de internet, rețele de socializare, site-uri pentru jocuri, muzică sau filme, cu toate au cunoscut o creștere intensă în acești ani. 

     De ce? Pentru că acum totul este pe internet. Dacă dorim să vedem o emisiune, un film sau un serial pe care nu l-am putut vedea la TV, apelăm la internet. Dacă dorim să traducem un text dintr-o limbă străină apelăm la un translator online. Dacă dorim să vindem/cumpărăm un produs apelăm la site-urile de anunțuri. Ne putem plăti cam toate facturile prin intermediul internetului. Așadar, internetul este omniprezent în viața noastră de zi cu zi. 

     Nici eu nu pot să spun că am stat departe de acest fenomen. Primul lucru pe care l-am făcut pe internet a fost să folosesc chat-ul pentru discuții cu prietenii, apoi am început să folosesc diferite site-uri pentru realizarea temelor pentru școală, dar mă și relaxam pe site-uri de socializare sau pe site-uri cu muzică/filme/jocuri.

     Însă, acum vreo 3-4 ani am vrut să fiu și eu o parte a acestui mare univers numit "internet". Drept urmare, mi-am creat un blog personal în care îmi scriam propriile mele gânduri și idei. Era chiar un jurnal, doar că aici împărtășeam ideile mele și cu alți cititori ai blogului.

   Chiar de la început mi-am dorit să am un domeniu propriu: "gicăcontra.ro" și nu "gicăcontra.blogspot.ro" sau "gicăcontra.wordpress.ro". Recunosc că până acum nu am reușit să îmi achiziționez un domeniu propriu din diferite motive personale. Însă, e clar că asta e dorința fiecărei persoane ce scrie pe un site: să aibă propria identitate.

     Chiar din titlu m-am întrebat de ce este important să ai un domeniu propriu? Sigur că se găsesc foarte multe și bune motive pentru acest lucru. În continuare voi enumera câteva motive pe care eu le consider importante în privința acestei întrebări:

1. IDENTITATE - dacă vorbim despre un blog personal, în care în titlul site-ului găsim numele și prenumele proprietarului site-ului, e clar că el se identifică cu acel nume. Atunci când folosești un sub-domeniu (blogspot, wordpress etc.), te simți ca și cum ai lucra într-o companie și ești doar un simplu angajat. Însă, atunci când ai un domeniu propriu (.ro, .com etc.) tu ești propriul tău boss!

2. NOTORIETATE - având domeniu propriu vei fi catalogat drept original, profesionist și de încredere. Sunt sigur că un cititor ar fi mult mai încrezător în informațiile găsite pe un site propriu decât pe un site având la bază un sub-domeniu.

3. BANI - acum trebuie să fim sinceri; fiecare își dorește să câștige bani dintr-o pasiune. Pasiunea pentru scris poate fi una profitabilă dacă ai răbdare, ești profesionist și serios. Multe companii caută spații publicitare sau articole plătite în cadrul unor site-uri serioase. Și, din experiența proprie vă spun că este greu să obții încrederea și sprijinul unui advertiser dacă ai site-ul pe un sub-domeniu.

     Un site foarte serios pe care l-am găsit și pe care îl recomand cu mare drag este http://www.webrahost.ro/. Webrahost oferă cel mai mic preț pentru înregistrarea domeniilor .ro. Doar 25€ pentru domeniile comandate împreună cu un pachet de găzduire. Domeniile .ro sunt rezervate imediat la RoTLD. În plus, Webrahost oferă servicii de găzduire web, înregistrare și transfer de domenii și găzduire email. Aceștia au peste 10 ani de experiență în domeniul găzduirii web și a dezvoltării aplicațiilor web.

     Webrahost ține cont de câteva principii pentru a asigura cele mai bune servicii web:
- site-ul clientului va fi întotdeauna disponibil;
- datele vor fi întotdeauna protejate și în siguranță;
- serviciile oferite să fie accesibile ca preț.

     Acestea fiind spuse, cât de curând sper să vă pot invita pe noul meu site, unul cu domeniu .ro. Până atunci, mult spor în tot ce vă propuneți să realizați! 
     
    

miercuri, 31 decembrie 2014

La Mulți Ani 2015!




"Special Things" vă urează un An Nou Fericit! Fie ca noul an să vă aducă împlinirile sufletești și materiale pe care vi le doriți, să vă bucurați de fiecare moment petrecut alături de familie și prieteni. Prețuiți lucrurile pe care le aveți și mai mult în anul ce urmează.

Cu drag,
Echipa "Special Things"



luni, 24 noiembrie 2014

Crăciun Fericit!


      Crăciunul este una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului. Spiritul Crăciunului ne face să fim mai buni, mai îngăduitori, mai fericiți. Toate aceste sentimente se intensifică atunci când îi facem fericiți pe cei din jurul nostru. Nu ezita să oferi zâmbete, îmbrățișări calde și cuvinte prețioase celor pe care îi iubești.

     "Special Things" îți vine în ajutor cu idei și cadouri speciale pentru cei dragi ție!

     Vă dorim un Crăciun cât mai fericit alături de persoanele dragi vouă!





duminică, 1 iunie 2014

Suflet de copil indiferent de vârstă


     1 Iunie - Ziua Internațională a copilului!

     Cu toții, indiferent de vârstă, ne aducem aminte cu bucurie de clipele copilăriei. Jocurile, prietenii, întâmplările, mâncarea, toate aceste lucruri ne vin în minte destul de des, dar mai ales într-o zi dedicată copiilor și copilăriei.

     Și "Special Things" s-a pregătit așa cum trebuie pentru această zi specială. Mai jos găsiți două produse realizate special pentru această zi: o cutie de bijuterii și o felicitare cu leuți. Realizarea cutiei de bijuterii este prezentată pas cu pas în această poză pentru a vă face o idee mai clară asupra faptului că trebuie multă răbdare, atenție și migală pentru a realiza un lucru atât de frumos.

     În fiecare zi ar trebui să încercăm să redevenim copiii de odinioară!








duminică, 20 aprilie 2014

Paște Fericit!


Timpul petrecut cu cei dragi nu ar trebui să se rezume la sărbători și aniversări. Însă dacă momentele petrecute cu familia și prietenii sunt rare, atunci prețuiește mai mult momentul reîntâlnirii. De Paști, fii alături de cei dragi și surprinde-i cu gesturi mici, dar care îi pot impresiona. 

"Special Things" te ajută să dăruiești un moment de fericire, ce poate deveni o amintire frumoasă!







vineri, 7 martie 2014

O floare pentru fiecare!


     Margarete, lăcrămioare, ghiocei, trandafiri sau lalele? Ce flori alegeți să le oferiți femeilor din viața voastră? "Special Things" nu este o florărie online, deci nu vă poate oferi flori. Însă, vă oferă ceva mult mai deosebit: mărțișoare cu diferite modele de flori. Acestea sunt executate cu o mare măiestrie și atenție la fiecare detaliu pentru a putea reproduce cât mai bine florile naturale.
     Așadar, dacă doriți să vă surprindeți femeile dragi din viața voastră, apelați cu încredere la produsele oferite de "Special Things"!



 






sâmbătă, 1 martie 2014

O primăvară frumoasă!


     Echipa "Special Things" vă urează o primăvară plină de zâmbete, soare și speranță! Sperăm să primiți în suflete toată căldura venită odată cu acest frumos anotimp și cu această lună Martie - care reprezintă un nou start către speranță, realizări și vise împlinite!
     Produsele noastre vă pot servi drept cadou deosebit dacă doriți să vă surprindeți persoanele dragi. Cu o mare varietate de produse create handmade (mărțișoare și felicitări), suntem siguri că o să aveți de unde alege un cadou inedit!